Despre mine si un articol despre intotdeauna

Mi-am dat seama ca am intrat „cu de-a sila”in vietile si-n calculatoarele voastre fara macar a ma prezenta.

Numele real al meu nu este Amelia, dar este unul foarte asemanator cu acesta, iar de numele Amelia ma leaga o poveste intreaga. Am ales sa nu imi dau identitatea, desi in momentul in care cunoscutii mei vor ajunge aici (greu de crezut, dar se poate intampla-chiar si din greseala) vor sti cine sunt, datorita detaliilor reale pe care le-am dat (Ca sunt romanca care-a locuit la Londra si acum la Paris datorita unui nou job)

Varsta mea este complet irelevanta pentru articolele pe care le scriu si voi le cititi.

Obisnuiesc sa cred despre mine ca sunt puternica. Desigur, o mai dau in bara. Sunt (desi nu mai am 18 ani de ceva timp si nici la pubertate nu mai sunt, Slava Domnului), in cautare permanenta de…sine! Inca ma caut, incerc sa-mi dau seama cine sunt, ce vreau de la mine, de la altii si de la viata.

Sunt frumoasa. Unii cred ca sunt superba, dar sunt niste defecte pe care doar eu le vad si le stiu. Defecte pe care le avem toti si le ascundem cat mai bine cu putinta.

Si acum despre ce vroiam sa vorbim azi: despre iubirea care rezista „pentru intotdeauna”.

Sigur, este atat de frumos sa spui „Pe tine te voi iubi intotdeauna, doar pe tine, pe nimeni altul”. E frumos, doar ca de cate ori sincer?

Iubirea poate fi pt …totdeauna?