Principiu de ghidat viata

Am un mare defect: nu stiu ce e aia jumatati de masura. Pare-se c-am lipsit la cursul ala cu nonsalanta, fara a-mi pasa ca voi avea un examen (sau mai multe) din materie. Examene pe care daca le pici, ai picat anul.

Eu nu stiu sa dau „doar jumatate”, sau sa iubesc „pe jumatate”, sau sa tin in brate „pe jumatate”.

Ei si uite asa le-am oferit TOT oamenilor din viata mea. Cei cativa, putini, s-au dovedit a fi vrednici de ceea ce au primit. Insa, ceilalti s-au demonstrat a fi total nevrednici de timpul meu, afectiunea mea, zambetele mele.

 

Si oferi, oferi, oferi…si cand apare persoana potrivita…ce-i mai dai? Neincredere, te protejezi in permanenta, ridici un zid.

Wait ‘til there’s someone to cry about, someone to fight it out, someone to say you’re the reason they breathe

Anunțuri

Noi, oamenii…

In seara asta o postare mica-micuta, noul meu prieten francez, noul manager la job, se uita la mine cum arat in bluza mea rosie asortata cu buze corai. Ma soarbe din priviri, simt asa in ochii lui, chiar daca nu se uita spre mine si citeste cat eu postez. Degeaba. Ii simt privirile pe furis.

Nu avem definitia de „a lasa sa plece”, „letting it go”, „se laisser aller”, „a dejar ir”.

Ne bagam in tot felul de relatii dubioase, vicioase, care se intind pe termene lungi si inutile. Ne prefacem ca suntem fericiti si nepasatori, ca am putea trai si fara ele oricum, dar mai avem oarece avantaje care par fructuoase din punctele noastre de vedere.

Si e corect? E corect fata de noi?