Imi pare rau

Inchisesem micutul meu Vaio pentru seara asta, hotarata ca imi voi bea ceaiul calmant si voi dormi linistita alaturi de cartea mea.

Stand in sezut in patul meu cu asternuturi colorate si privirea mi-a picat catre coltul camerei unde sunt inghesuite niste umbrele, cateva perechi de incaltaminte si 2 cutii mari cu…si mai multa incaltaminte.

Brusc privirea mi-a ramas tintuita catre acel locsor si s-a mutat in scurt timp catre oglinda micuta, sapunelul parfumat, cutia mare cu dantela in care imi tin lenjeria sexy si apoi pe toate ramele cu pozele cu cei dragi. Cei dragi care nu sunt multi. Sunt maxim 10. Dar atat de mult ii iubesc pe oamenii astia, cu care desi nu am timp mereu sa vorbesc cu toti, cu fiecare dintre ei, sau ei nu au timp, fie datorita scolii, a jobului, a fusului orar (Da, o ora conteaza, credeti-ma, mai ales cand vine vorba de rutina zilnica a fiecaruia privind ora de culcare) Mi-e atat de dor de ei, de iubitii mei de acasa. Oamenii care au fost alaturi de mine in momente bune, momente rele, momente de betie, momente de mahmureala, momente de iubire, momente de lacrimi. Uf, la vie en rose.

Concluzie: Sunt atat de recunoscatoare pentru mine, pentru ce sunt, pentru oamenii care mi-a fost dat sa-i cunosc, pentru toate greselile pe care le-am facut, pentru toate deciziile bune si mai putin bune, pentru toti oamenii care m-au facut sa rad si -de ce nu- pentru cei care m-au facut sa plang, pentru toti barbatii pe care i-am avut in pat sau nu, pentru toti pe care i-am iubit si au plecat, pentru toti cei care m-au iubit si i-am gonit…

Sunt recunoscatoare, si imi pare rau, Doamne, pentru de fiecare data cand m-am plans si am cerut mai mult si mai mult si mai mult desi eu am TOT si altii nu au NIMIC si nici nu indraznesc sa ceara. Imi pare rau daca am fost mandra sau trufasa, promit ca voi incerca pe cat posibil sa nu mai fiu. Deoarece, Doamne, am inteles din experiente recente ca viata-i atat de scurta incat altii nici nu au timp sa se bucure de ea ca trebuie sa paraseasca Pamantul asta in moduri care de care mai crude…

Multumesc, Doamne, pentru tot ce am

Asa ca va rog, mergeti ACUM, strangeti un om in brate si spuneti-i ca-l iubiti cat e inca AICI, chiar daca va pleca. Oamenii pleaca, iubitilor si nu se mai intorc. Spuneti-i cat de mult conteaza. Faceti-va o cruce si multumiti.

Stiu ca va indoiti mereu. Si eu ma indoiesc. Ba de mine, ba de altii. Si e trist… Nu trebuie sa traim intr-o lume ca asta.

O seara calda….

Amelia

Valentine’s day

Will you be my valentine, mon amour?

He asked. Eu nu stiu ce sa-i zic, e cam ciudatel tipul, poarta niste camasi cam ciudate. En fin, nu despre asta vreau eu sa va vorbesc azi.

Valentine’s day. Faimosul Valentine’s day.

Pentru unii dintre voi inseamna inca o zi petrecuta singuri desi v-ati dori iubire, pentru altii inseamna o zi superba petrecuta de cei dragi, pentru altii inseamna o zi in care-ati si uitat ca e Valentine’s day (munca, munca, munca sau efectiv nu va pasa, deoarece nu ati sarbatorit-o, vi se pare o sarbatoare comerciala s.a.m.d)

Mie mi se pare o zi speciala, totusi. In afara faptului ca toti comerciantii atat in Ro, UK, Paris D-I-S-P-E-R-A, e minunat. E minunat ca ai ocazia sa zici „Te iubesc”.

Idei de cadouri? Rose lingerie, lalele, bomboane fine de ciocolata si sex nebun (NU la lumina lumanarilor, e so old fashioned) Nu zic ca old-fashioned nu e dragut, dar sexul nebun castiga aproape mereu in favoarea romantismului.

Si totusi, ce nu e atat de minunat e faptul ca unii dintre voi va simtiti presati sa o faceti. Faceti rezervari la restaurant, gatiti cine romantice, cumparati flori…sub presiune sau „sa nu se supere”. De ce?

M-am decis asa, on a whim ca-l voi refuza. Maine va fi ziua MEA. Ce fac eu? Christian Loboutin, lenjerie sexy, whiskey si o carte buna. Pana la urma pe cine iubeste Amelia mai mult, daca nu pe ea?

Fetelor, nu va descurajati. Singura de Valentine’s day nu mai e de mult timp un stigmat „rusinos”, ba chiar din contra. Lenjerie sexy, lotiuni fine si respect de sine. Asta va doresc!

 

Despre mine si un articol despre intotdeauna

Mi-am dat seama ca am intrat „cu de-a sila”in vietile si-n calculatoarele voastre fara macar a ma prezenta.

Numele real al meu nu este Amelia, dar este unul foarte asemanator cu acesta, iar de numele Amelia ma leaga o poveste intreaga. Am ales sa nu imi dau identitatea, desi in momentul in care cunoscutii mei vor ajunge aici (greu de crezut, dar se poate intampla-chiar si din greseala) vor sti cine sunt, datorita detaliilor reale pe care le-am dat (Ca sunt romanca care-a locuit la Londra si acum la Paris datorita unui nou job)

Varsta mea este complet irelevanta pentru articolele pe care le scriu si voi le cititi.

Obisnuiesc sa cred despre mine ca sunt puternica. Desigur, o mai dau in bara. Sunt (desi nu mai am 18 ani de ceva timp si nici la pubertate nu mai sunt, Slava Domnului), in cautare permanenta de…sine! Inca ma caut, incerc sa-mi dau seama cine sunt, ce vreau de la mine, de la altii si de la viata.

Sunt frumoasa. Unii cred ca sunt superba, dar sunt niste defecte pe care doar eu le vad si le stiu. Defecte pe care le avem toti si le ascundem cat mai bine cu putinta.

Si acum despre ce vroiam sa vorbim azi: despre iubirea care rezista „pentru intotdeauna”.

Sigur, este atat de frumos sa spui „Pe tine te voi iubi intotdeauna, doar pe tine, pe nimeni altul”. E frumos, doar ca de cate ori sincer?

Iubirea poate fi pt …totdeauna?