Buna seara, Paris

Iubesc Parisul sambata seara. Este 8.25 si incep sa simt cum incepe sa prinda viata, cum amorteala devine un haos continuu de rochii colorate, de stil amestecat cu kitsch, de femei iubite versus femei care ies sa se imbete si sa uite de ce au inceput vreodata sa bea, de barbati sinceri si de barbati mincinosi, de pantofi inalti cu tocuri si tenisi pe malurile Senei. 

Stau cu picioarele pe birou, cu geamul deschis, imi place sa aud zgomotul orasului. Ascult o melodie care ma trimite exact acolo unde imi doresc sa fiu. Unde imi doresc sa fiu? In locul in care am iubit ultima data. Am langa mine un ditamai paharul cu suc natural de grapefruit si un castron cu capsuni de care nu ma ating. Imi aprind in schimb un Vogue si ma gandesc.

Astazi nu am facut nimic, sper disperarea mea ca ar fi trebuit sa ma apuc de niste proiecte. M-am multumit si totodata convins la ideea ca meritam din plin o zi a mea, in care sa nu fac nimic. M-am foit prin casa, m-am gandit, am fugit de ganduri.

Acum cred ca e timpul sa ma aranjez si sa ies in oras- tot ca sa fug de ganduri-. Nimic nu te scapa de tristete mai tare decat faptul ca te uiti in oglinda si vezi cat esti de frumoasa. Si nimeni nu-ti fura asta. 

Inima.

M-am trezit la ora pranzului intr-o liniste crunta. Ma culcasem la 6 dimineata, dupa ce finalizasem nenorocitul ala de proiect si am adormit cu capul pe birou, ca apoi intr-un final pe la 9 sa ma mut in pat (ce-oi fi facut 3 ore?). Si era asa de liniste incat nu-mi doream nimic. Nimic. Aproape-mi auzeam sangele cum curge prin vene si nu mi-am dorit sa fac nimic. Oricum nu cred c-as fi putut sa ma ridic si sa fac. Imi ascultam bataia inimii si nimic nu avea niciun sens. Pentru mine, pentru nimeni. 

Acum am un moment in care inima-mi bate ca nebuna si nu stiu de ce. Sa o opreasca cineva, va rog, ma ameteste. Inima, inimioara draga? Ce vrei tu? Ce iti doresti tu si eu nu iti dau sau ce imi doresc eu si nu imi dai? E incredibil, nu e atat de liniste aici si eu o aud TIPAND. Si am acel sentiment in cosul pieptului, sentimentul ala in care stii ca ceva grozav se va intampla dar nu stii cand, sau….daca tie…

Nici nu mai stiu cum e sa ti se intample ceva grozav (sau sa apreciez ce e aia cevagrozav), nu mi s-a mai intamplat de mult timp. Traiesc intr-o banalitate, care culmea, imi place! Mi-ar placea (desigur, ca oricarui alt om) sa mi se intample ceva extraordinar de bun, nu ceva rau. Poate de asta deja imi e frica de nou. Noul mereu m-a adus in stari urate. In stari in care a trebuit sa ma adaptez. In stari in care am stat cu genunchii la gura si m-am intrebat unde ma duc si la ce -mi serveste frumusetea. Pentru ca mai rau decat sa fii frumoasa e sa fii constienta de asta.

Ma intreb de ce nu mi se intampla ceva extraordinar. Imi doresc asa de mult sa ma rup putin de realitatea asta mizerabila si sa cad intr-un vis frumos si real. Macar putin, macar acum, macar…

Dar nu e asa. Pentru ca uneori te trezesti ca poate viata nu are niciun plan special pentru tine. Poate esti doar mediocra. Si n-ai sa stii niciodata de ce tie, de ce tu, de ce…

Pielea de gaina

Astazi stateam dimineata abia trezita cu o cana aburinda de cafea neagra fara zahar si cu un Vogue in mana dreapta. Am deschis geamul sa respir si sa iasa fumul de tigara care deja imi invaluise creierul si intrasem intr-o usoara amorteala. Datorita frigului mi s-a facut pielea de gaina. Mi-am studiat bratul si mi-am dat seama ca asa se facea cand ma atingea el. Un el, din trecut. Sa-mi fie dor, oare?! Sa speram ca nu e nevoie sa ma urc si pentru asta in avionul catre Bucuresti, ca sa ma lamuresc.

Aseara am redecorat tot micutul meu apartament, s-a lasat cu mutat de mobila. Dupa 6 ore am sfarsit in genunchi pentru 15 minute, ca sa ma pot odihni. Cica atunci cand nu ai curat in minte, sa ai macar in jur. Asta am facut.

Azi ma bucur de liniste, maine incepe iarasi o saptamana tumultuoasa.

Va imbratisez. 

Valentine’s day.

Tuturor celor care nu v-au dezamagit astazi oameni, tuturor celor care puteti sa va treziti dimineata complet dezbracate langa barbatul vietii voastre, tuturor celor care aveti o cea mai buna prietena care nu fuge, sau prietene care nu sunt invidioase si va iubesc sincer, tuturor celor care iesiti la pranzuri frumoase in oras, pe tocuri inalte (desigur, si eu o fac, doar ca it’s all about business), tuturor celor care maine va veti trezi cu un pahar fresh de suc de portocale si o bomboana dulce de ciocolata, preferatele voastre, sau cu o cina la un restaurant faimos unde va puteti strange parul in coc si va puteti pune pe umar geanta de la Prada sau cerceii de aur primiti de la el la aniversarea voastra de un an. Tuturor celor care isi musca buza si iubitul lor stie ca asta inseamna sex, aici, acum.

Tuturor celor care astazi nu au zambit amar si si-au spus „Ai sa vezi, intr-o zi va fi bine. Astazi nu este, ieri nu ai fost, ai fost iarasi dezamagita si te-ai dat pe margine, dar n-o mai faci”. Astazi asa mi-am spus „Nu e nimic ca ai avut incredere, nu tu esti de vina ca ti s-a tradat. Nu e pierderea ta. ”

Tuturor celor care nu se simt singure. Tuturor celor care desi nu au frumusetea mea, au fericirea… Va doresc un Valentine’s trasnet.

Ce fac eu maine? Workout, workout, workout, shopping, shopping, apoi cred ca-mi permit sa dorm restul zilei. Toata.

Capturata de o imagine

Astazi in cadrul unei conferinte, MEGAPLICTISITOARESICEDRACUCAUTEUAICI ma lasasem pierduta in ganduri care zburau catre genti, pantofi rosii, coliere statement vintage si imi bateam incet tocul de la pantofii verde crud in covorul ala afurisit plin de scame. Sincer? Nu ascultam si nu auzeam niciun cuvant in conferinta aia, deoarece conferinta si prezentarea au fost realizate de MINE si asumate cu mare mandrie de catre seful nostru care insa le-a taiat farmecul si le-a prezentat intr-un mod in care i-a facut pe toti sa caste, adaugandu-si ideile proprii. 

Si ca sa fie minunea minune si sa ma si faca sa rad (a naibii nenorocit indian, habar n-are sa pronunte cuvintele frantuzesti), cand ajunge la conditia femeii in Franta (prezentarea era despre planurile de marketing ale marilor firme de cosmetice si marele antrepreneur a crezut ca face el a 8-a minute a lumii, boul…) apare o poza (DAAAA, adaugase si poze, ca sa-mi mai musc buza o data hlizindu-ma-n gand ce naiba are omul ala) cu o femeie.

Atunci gandurile mi-au zburat la mama naibii, undeva…departe. Femeia avea parul scurt, zambea larg, in spatele ei se vedeau clar strazile pariziene tipice, avea un colier cu o inimioara (lucru care m-a facut sa-mi duc instinctiv mana la gat, unde aveam si eu exact un colier aproape identic…), avea varfurile de la par saten si restul parului un blond cald, natural… Am crezut ca femeia aceea este fericita.

Si pana a terminat de vorbit n-am reusit sa-mi iau ochii de la poza. Si ma intreb, oare sunt singura care vede oameni pe care nu ii cunoaste si se gandeste cat de fericiti sunt?

Something warm

Am un prieten foarte bun, londonez, pe nume E. Si intr-o seara i-am spus stand la un ceai de vanilie si cu o tigara aprinsa: „E, I feel terribly sad”. A doua zi la orele pranzului a venit imbracat intr-un hanorac gri care-i venea superb pe corpul lucrat si cu o oala mare. Eram inca buimaca de somn, era o zi in care imi permisesem sa dorm pana la orele 11 ale diminetii si nu intelegeam ce naiba cauta cu o oala la mine la usa la ora 12. Iar el a spus „When someone is sad give him something warm”. In oala era o minunatie de supa de rosii calda inca, abia luata de pe foc. M-am simtit instant mai bine, mi-am simtit inima incalzindu-se si zambetul aparand pe buze.

Astazi m-am trezit la ora 5 dimineata, ca la 6.00 fix sa ies pe usa imbracata cu o rochie tip creion verde (eh, inca mai incerc cromoterapie) si cu niste botine foarte chic iar peste un palton beige, cu un termos mare de ciocolata calda in mana dreapta, iar in mana stanga 3 dosare care mi-au rupt bratele pana la masina. A fost incredibil de aglomerat pentru ora 6.00 iar in masina mea urla melodia mea preferata atat de tare incat nici nu imi auzeam gandurile. Stiam ca astazi va fi o zi grea. Am avut in vizita niste potentiali colaboratori din Japonia cu care urma sa vorbesc limba engleza si sa fiu traducator, dar si sa ii conving sa incheiem contractul.

Toata ziua am zambit silit, am fost draguta, le-am aratat o parte din oras, am iesit cu ei la pranz (o satra de dobitoci perversi care-mi aruncau priviri ciudate), iar apoi i-am convins. As fi vrut sa scap usor, insa discutiile s-au intins la planuri pe 10 ani, la ce frumoasa e Japonia, la ah, frumoase mai sunt romancele, iar eu am ajuns acasa la orele 20.00. Ma simteam goala, toata ziua asa m-am simtit. M-am gandit in timp ce conduceam spre casa ca ar fi bine ca poate sa fac o baie cu lavanda, sa imi clatesc parul cu uleiuri, sa miros apoi a cocos, sa ma asez in pat si sa imi termin cartea inceputa. Am deschis usa si m-a izbit singuratatea. Am aruncat botinele cu toc cat colo, am ajuns in baie, m-am studiat in oglinda iar apoi m-am asezat pe jos. Da, mi-am asezat rochia verde pe jos in baie si mi-am lipit fata de gresia rece.

Am vrut sa ma rog, mi-am dat seama ca nici asta nu stiu sa fac cum trebuie. Si plus de asta, pentru ce sa ma rog? Ce imi lipseste? Nu stiu ce imi lipseste,, dar ma simt de parca imi lipseste…TOTUL!

…Incepe sa sune bine?

Stau cu parul prins in varful capului, cu laptopul in brate, cu 7 teancuri de foi in brate,  cu geamul larg deschis si…fumez! Am zis de atatea ori ca ma las de fumat, ca le reduc, dar cand ma trezesc si simt mirosul cafelei proaspat facute cu lapte proaspat (degresat, evident!!!!) si un pic de scortisoara presarata, brusc imi doresc sa imi aprind o tigara, sa trag cu putere din ea si sa las fumul sa imi invaluie interiorul, sa respir aer curat de pe geam si sa ma studiez in oglinda mare de pe perete cu rame vintage.

Am 3 hopuri mari de trecut pana pe 15 februarie, 3 lucruri pe care daca nu reusesc sa le fac imi schimba viata in cosmar, iar daca reusesc sa le fac imi dau o usoara satisfactie dar nu e mare lucru (ce ti-e si cu obligatiile astea, sau mai bine zis cu lucrurile pe care iti propui sa le faci si te angajezi in asta pana in panzele albe). 2013 e un an greu pentru mine, datorita asteptarilor pe care le am de la mine. Din fericire, insa, pana in iunie 2013 modificarile pe care imi doresc a le aduce la propria persoana ar trebui sa fie implinite. Si eu si mai implinita. Sau ……cine stie? Mereu imi cer mai mult, vreau mai mult. Mereu zic „Amelia, hai lasa dracului prostiile si fa odata ce ai de facut”. Si nu imi permit refuzuri. Cel mai aspru critic sunt al meu. Daca astazi am un kilogram pe solduri, in 3 zile nu o sa il mai am. Nu ma afecteaza sau influenteaza sub nicio forma comentariile precum „Vai, dar nu este necesar sa pierzi un kilogram.” Pentru ca eu stiu cel mai bine ce e ok pentru mine si daca-mi doresc FAC.

E greu sa fii ca mine. E greu sa nu accepti sa pierzi si sa lupti pana castigi. E obositor, trebuie sa recunosc. Desigur, obtii tot ce iti doresti: succes, barbati, faima, bani, haine scumpe, dar de multe ori linistea sufleteasca e departe de tine. In permanenta caut constanta schimbare, caut sa fiu mai buna. Si am realizat ca ….relatiile serioase sunt si ele departe de mine! Cu cat cer mai mult de la mine, cer mai mult si la cel de langa mine.

De-a lungul anilor am inteles doua lucruri foarte importante: ca NU CONTEAZA parerea celorlalti (sunt oameni care ORICUM nu te vor placea, ceea ce de altfel nu conteaza, pentru ca…NICI TU NU-I PLACI!) si ca nu exista NU POT, ci NU VREAU! Si merg dupa asta. Eram teribil de afectata la auzul „barfelor”despre mine. Imi pare rau ca nu imi pot da mai mult de numele real aici, insa cu dedicatie pentru cateva persoane: ‘whatever you can do, I can do it better’.

Se spune ca in viata nu trebuie sa ai dusmani. Eu am. Sau haideti sa nu ii numim dusmani, ci oameni pe care i-am calcat in picioare in calea catre succes. Scopul scuza mijlocul, dragilor. Sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa „intoarcem si celalalt obraz”.Pentru ca daca il intorci, vei fi plesnit, crede-ma pe cuvant, draga cititor! Niciodata sa nu intorci celalalt obraz. Daca cineva iti trage o palma, tu sa-i tragi doua inapoi si un sut in fund!

Dur, huh? Posibil, insa viata e scurta (nu tin discursuri filosofice), dar daca o traiesti CUM trebuie, e suficienta. Calatoreste, citeste, mananca din toate felurile de mancare existente, fa fotografii, vezi piese de teatru in toate marile capitale, vezi filme BUNE, nu aberatii americane, care iti arata ce inseamna „iubirea perfecta”, canta din tot sufletul, studiaza INTENS, gaseste-ti un job care sa te satisfaca atat material cat si spiritual, FA MULT RESEARCH (daca am invatat ceva in facultate aia este sa nu te multumesti cu ce ti se preda. Fa research pe teorii, idei, concepte!), CALATORESTE (da, stiu, am mai zis o data asta), asculta muzica din toate tarile, invata sa stii cate putin din fiecare, gateste(DA, mai gatesc si eu), investeste in ingrijirea si aspectul tau, imbraca-te mereu ca si cum ar urma sa iti vezi cel mai mare dusman, tine un jurnal, cumpara-ti ceva EXTRA-SCUMP macar o data pe an, ai in garderoba macar 3 piese a unor mari designeri, distreaza-te, ai incredere in oameni (suntem foarte diferiti, lasati frica de dezamagire), beti alcool, pierdeti noptii (cu limita! ).Tineretea nu ti-o da nimeni inapoi!!!

Atat. E ora 6.37 in Paris iar eu sunt la munca. Probabil nu voi pleca de aici pana la 23.00. C’est la vie, mais est jolie!!!!